Declarația care îl va înfuria pe Iohannis: „Dacă eram eu la Cotroceni, Comisia Europeană nu și-ar fi permis așa ceva fără să mă consulte”

Declarația care îl va înfuria pe Iohannis: „Dacă eram eu la Cotroceni, Comisia Europeană nu și-ar fi permis așa ceva fără să mă consulte
Publicat: 12/09/2015, 13:20

Traian Băsescu a comentat, astfel, declarația președintelui Klaus Iohannis pe marginea acestui subiect.

„Eu am sesizat ceva ce mi se pare extrem de delicat: afirmația că aceste cote s-au stabilit de Comisie fără a consulta statele membre. Nu cred că, dacă aș fi fost la Cotroceni, Comisia și-ar fi permis să anunțe o cotă pentru România fără să mă consulte. Sunt convins că multe state au fost consultate. (…) Este evident, pentru cine înțelege mecanismele de discuție și abordările, că România la un moment dat a acceptat această cotă, stabilită exact pe algoritmul pe care acum îl critică (președintele Iohannis — n.r.). Eu aș fi avut o poziție extrem de severă împotriva repartizării și a măcar unui singur refugiat. Nu sunt de acord cu așa ceva și este și neconstituțional”, a spus Băsescu.

În opinia fostului șef al statului, momentul de față este unul „al demnității, pe care statele nu au dreptul să nu îl valorifice”, considerând că românii au fost „umiliți” până acum prin modul în care a fost tratată, la nivel european, problema romilor stabiliți în alte state, dar și cea a aderării la spațiul Schengen.

„România nu are nicio responsabilitate pentru colapsul instituției care se numește Schengen, pentru colapsul instituției care se numește Tratatul de la Dublin”, a adăugat Băsescu.

El a reluat avertismentul că problema refugiaților este o chestiune de securitate și că statele care nu iau în calcul acest aspect „vor plăti scump pe termen mediu și lung, pentru că nu le schimbă nimeni obiceiurile extremiștilor”, el fiind convins că printre refugiați se află și extremiști musulmani.

Fostul președinte consideră că România are propriile probleme legate de imigrație, având în vedere că în ultimii șase ani în țara noastră au venit peste 22.000 de cetățeni din Ucraina și Republica Moldova, scrie Agerpres.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?